Un bărbat a decedat după ce a intrat cu mașina într-un copac

În această dimineață, în jurul orei 09:30, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier, în municipiul Tulcea, în care a fost implicat un autoturism.

În urma coliziunii, șoferul autoturismului, o persoană de sex masculin, a rămas încarcerat. Către locul evenimentului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Tulcea, cu o autospecială de descarcerare și două autospeciale de stingere, transmit reprezentanții ISU Tulcea

Victima a fost extrasă din autoturism de către pompieri și predată echipajului SAJ, prezent la fața locului, care i-au acordat primul ajutor medical.
Din păcate, victima nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acesteia.

 

 

Foto: ISU Tulcea