Tulceni acuzați de trafic de minori, droguri și proxenetism
Doi frați acuzați de săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Tulcea. Aceștia au contestat însă mandatele de arestare, iar solicitările lor vor fi judecate de magistrații Curții de Apel Constanța.
Unul dintre inculpați a recrutat o minoră, în luna mai a anului 2021, în vederea exploatării sexuale, prin inducere în eroare, metoda loverboy și profitând de starea de vulnerabilitate a acesteia, lipsa părinților și vârsta de 16 ani.
Persoana vătămată a fost adăpostită în locuința inculpatului din municipiul Tulcea, acesta ocupându-se de postarea anunțurilor necesare în vederea atragerii de clienți, închirierea camerelor de hotel, transportul la locuințele clienților. Sumele de bani obținute din practicarea prostituției de către persoana vătămată minoră au fost însușite de inculpat.
Fratele acestuia, cel de-al doilea inculpat, a recrutat o persoană, în luna octombrie a aceluiași an, prin aceeași metodă, și a adăpostit-o în locuința din municipiul Tulcea.
Pentru a determina o stare de dependență a persoanei vătămate și a facilita exploatarea sexuală a acesteia, inculpatul i-a oferit în mod repetat droguri de risc, canabis. În perioada octombrie 2021 – octombrie 2022, inculpatul s-a ocupat de anunțurile necesare în vederea atragerii de clienți, închirierea camerelor de hotel și din pensiuni, transportul persoanei vătămate la locuințele clienților, sumele de bani din practicarea prostituției fiind însușite de către acesta.
Instanța din Tulcea au decis să-i aresteze preventiv pentru 30 de zile pe cei doi frați. Inculpații au contestat mandatele de arestare preventivă emise de judecătorii Tribunalului Tulcea. Solicitările lor vor fi judecate de magistrații Curții de Apel Constanța. Oricare va fi decizia Curții de Apel, aceasta va fi definitivă.
Redactor: Cristina Niță