Trafic blocat
Zeci de şoferi au avut astăzi de trecut un test al nervilor din cauza unui tir care a blocat drumul dintre Lumina şi Năvodari. Circulaţia a fost reluată abia după o oră. În doar câteva minute, coada de maşini s-a întins pe aproape un kilometru, în zona podului de la intrarea în Lumina. În timp ce unii şoferi au aşteptat cu răbdare să fie eliberat carosabilul, alţii au găsit alte rute pentru a-şi continua drumul. În coloana de maşini au fost prinse şi mai multe microbuze care transportau pasageri. Din cauza blocajului, planurile călătorilor au fost date peste cap. Autorităţile spun că tirul a rămas blocat din cauză că nu era echipat corespunzător pentru condiţiile de iarnă.
[youtube_video id=”40iLBmPNwqA”]