Stela Halichidis, proces câștigat în primă instanță

Stela Halichidis, managerul demis după incendiul de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, a câștigat în primă instanță, procesul intentat Primarului Municipiului Constanța. Decizia nu este însă definitivă.

Instanța a anulat dispoziția edilul Vergil Chițac privind încetarea contractului de management și a obligat primarul la plata unor despăgubiri către Stela Halichidis. Aceasta are de primit și salariile restante de manager, din momentul demiterii și până la repunerea în funcție. Fostul manager a spus că vrea să se facă dreptate și nu a dorit să mai facă alte declarații. Vă reamintesc că, Stela Halichidis a fost demisă de Vergil Chițac din funcția de manager al Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, după tragedia din 2021, în care au murit 7 pacienți de la ATI. Chiar premierul din acea vreme, Florin Cîțu, a cerut demiterea ei. În acest moment, conducerea unității spitalicești este asigurată, de dr. Claudia Cambrea. Aceasta a câștigat postul prin concurs.

 

Redactor: Cristina Niță