Și-a găsit sfârșitul după ce a intrat cu mașina într-un copac. Bărbatul livra o comandă – VIDEO

Sfârșit cumplit pentru un șofer, în vârstă de 44 de ani, care livra mâncare, în municipiu Constanța. Bărbatul a murit, seara trecută, după ce a intrat în coliziune cu un alt autoturism, fiind proiectat apoi într-un copac.

 

În această seară, 7 aprilie, în jurul orei 20.05, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe bulevardul Tomis din municipiul Constanța. La fața locului, conform primelor cercetări, polițiștii au stabilit faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați., se arată într-un comunicat al IPJ Constanța.

La fața locului a intervenit Detașamentul Port cu o ambulanță SMURD B2 și Detașamentul Palas cu o ambulanță SMURD C. Din păcate, impactul a fost atât de puternic, încât medicii sosiți la fața locului nu i-au mai putut salva viața. În acest caz, polițiștii au demarat o anchetă. Șoferul care a supraviețuit, în vârstă de 20 de ani,  urmează a fi audiat și ar putea răspunde penal.

Revenim cu detalii.