Săgeata Năvodari a câștigat, cu scorul de 2-0, meciul de pe teren propriu, cu Dinamo II

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=QRZsiDoUkaY[/youtube]Meci greu, pentru Săgeata Năvodari, în etapa a 23-a, din liga a II-a la fotbal. Elevii antrenorului Aurel Șunda s-au impus cu scorul de 2-0, în fața echipei secunde de la Dinamo București, dar au trebuit să se lupte serios, pentru cele 3 puncte. Şi asta din cauza arbitrului bucureștean Dragoș Istrate care i-a acordat cu mare lejeritate, două cartonașe galbene și implicit pe cel roșu lui Goșa. Era minutul 26 și scorul de 1-0 pentru Săgeata. Gol marcat în minutul 10, de Vezan.

Până la pauză, Chițu a mai perforat o dată poarta oapeților și la jumătatea jocului, gazdele aveau un avantaj de două goluri. În repriza secundă , Săgeata a încercat și a și reușit, să-și conserve rezultatul și cele trei puncte au rămas la Năvodari.

În celelalte partide, în care au fost implicate echipe dobrogene s-au consemnat urmatoarele rezultate: Viitorul Constanța – CSMS Iași 1-1, Dunărea Galați – Farul Constanța 3-0 și CS Otopeni – Callatis Mangalia 0-1. În urma acestor rezultate , la vîrf, clasamentul seriei Est arată astfel.Pe locul  întâi, Viitorul Constanța 44 de puncte,  Delta Tulcea pe doi, cu 43,  ambele echipe fiind urmate de Săgeata Năvodari și CSMS Iași cu câte 40 de puncte fiecare.

Reporter: Nicu Dolea ; Imagine: Bogdan Inel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *