Razie de amploare

O nouă razie de amploare în judeţul Constanţa! În weekend, aproximativ 330 de polițiști au desfășurat activități cu efective mărite, în cadrul acțiunii ”Blocada”.

Aceştia au acționat în sistem integrat, împreună cu jandarmii, pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de siguranță rutieră și prevenirea consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise. Astfel, au fost legitimate peste 800 de persoane, au fost verificate aproximativ 550 de vehicule și peste 120 de locații publice, printre care s-au numărat baruri, săli de jocuri de noroc sau piețe. Totodată, peste 200 de conducători auto au fost testați cu etilotestul și cu aparatul din dotare în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 114.000 de lei