Radu Mazăre iese din închisoare
Radu Mazăre, fostul primar al orașului Constanța, iese din închisoare. Tribunalul Ilfov i-a admis cererea de eliberare condiționată.
Decizia este definitivă. Mazăre se află în penitenciar din mai 2019 și a executat cinci din cei nouă ani de închisoare la care a fost condamnat. La mijlocul lunii aprilie, Judecătoria Sectorului 4 a respins cererea de eliberare condiționată a fostului edil. Mazăre a contestat decizia, iar Tribunalul Ilfov a hotărât ca acesta să fie eliberat din închisoare. Radu Mazăre a fost condamnat definitiv la 9 ani de închisoare, în februarie 2019, în urma contopirii a două pedepse definitive.



