Programul “O masa caldă pentru elevi”, doar pe hârtie
Proiect pilot demarat, deocamdată, doar pe hârtie de Ministerul Educației! Elevii din 22 de şcoli din ţară ar fi trebuit să primească masă caldă, de la începutul anului şcolar 2016-2017.
Elevii din învăţământul primar şi gimnazial din 22 de unităţi şcolare din întreaga țară, vor primi, potrivit unui proiect pilot aflat în dezbatere publică, un pachet alimentar sau masă caldă în limita a 7 lei pe zi, de elev. La nivelul județului Constanța, în momentul de față, sunt doar 2 școli cuprinse în proiect.
Parerea părinților este împărțită atunci când vine vorba despre acest proiect al Ministerului Educației.
Proiectul de ordonanţă este elaborat de Ministerul Educaţiei în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice. Suma cuprinde preţul produselor, cheltuielile de transport, distribuţie şi depozitare a acestora. Suma alocată va fi actualizată periodic, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, se arată în proiectul de act normativ. Pentru unităţile incluse în programul pilot nu se mai aplică normele ce vizează programele de alimentaţie în vigoare în perioada aplicării prezenţei ordonanţe, cum sunt programele Laptele şi Cornul şi Fructe în Şcoală. În vederea aplicarii prezentei ordonante, vor fi acordate sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru bugetele locale.
Reporetr: Oana Jărloianu ; Imagine: Cristian Rizea