Permutări politice
Joi a avut loc şedinţa de Birou Permanent Judeţean a Partidului Democrat Liberal Constanţa, în cadrul căreia s-a discutat despre candidaţii PDL la funcţiile de conducere din administraţia locală, dar şi din Parlament. Deşi nu s-a făcut încă un anunţ oficial, actualul preşedinte al PDL Constanţa, Gigi Chiru, rămâne una dintre propunerile pentru primăria municipiului. O altă variantă ar fi consilierul judeţean Mihai Petre. Tot joi, Mircea Banias a suţinut prima lui declaraţie în calitate de preşedinte al Partidului Conservator, filiala Constanţa. În replică, Gigi Chiru afirmă că trecerea deputatului în rândurile conservatorilor a fost o surpriză.
„Plecarea lui Mircea Banias era demult preconizată, știam că poartă discuții cu PSD Constanța, de aceea singura surpriză a fost ca a plecat la PC. Probabil acolo i s-au promis încă patru ani de imunitate parlamentară. Zvonurile care circulau în partid precum că el era un “cal troian“ au fost confirmate de însuși Banias.
Ceea ce este de neînțeles este de ce Mircea Banias nu a comunicat cu partidul, cu conducerea, cu membrii care l-au votat și l-au susținut. Ușa noastră a fost mereu deschisă, însă el a ales să se izoleze. Sentimentul general în partid este că Banias a trădat pentru interesul personal, conform sintagmei „scopul scuză mijloacele”. Prin plecare se confirmă faptul că activitatea sa politică a fost doar o luptă pentru scaun și nimic altceva.
Pe de altă parte, poate este mai bine așa, poate este mai bine ca oamenii slabi sau anchetați să plece din partid. În această perioadă nu avem nevoie de verigi slabe, care să ne tragă în jos. Nu avem nevoie de partizani ai PSD-ului, de oameni care pe la spate să negocieze funcții, afaceri și cine știe ce altceva. Mai mult, nu avem nevoie de un “cal troian” în interiorul partidului.”
Conducerea PDL Constanţa va anunţa în cursul săptămânii viitoare candidaţii pentru alegerile locale, dar şi pentru cele parlamentare.
[youtube_video id=”TTwtern1e6A”]