Paștele vine și pentru bolnavii care își petrec sărbătorile în spital
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=kBZQEBwwktc[/youtube]Meniul special pentru bolnavi cuprinde la micul dejun ouă roșii, caș, telemea, ridichi și ceapă verde. La prânzul, pacienţii vor avea ciorbă de miel și friptură, iar pt cei care sunt la regim, cea din urmă va fi înlocuită de friptură de pui. Din meniu nu lipsește nici supa de curcan a la grec.
Majoritatea mâncărurilor vor fi preparate sâmbătă, pt ca mâncarea să fie proaspată în ziua de Paști, iar ciorbele se vor găti chiar duminică. Pt ca meniul să fie gata la momentul potrivit, bucătăresele vor lucra la foc continuu.
De meniurile speciale se vor bucura în jur de 700 de bolnavi care vor rămâne internați de Paști în spitalul județean, dar și în secțiile exterioare acestuia. Tot de Paști, programul din Spitalul județean va fi asemenea celui din week-end. Mai exact, luni vor funcționa serviciul de gardă și Unitatea de primire urgențe.
Managerul spune că vor face față solicitărilor, mai ales că se aștepată la o avalanșă de pacienți pentru această perioadă. În plus, tot aici vor ajunge și pacienții care în mod obișnuit se adresau cabinetelor medicale, pentru că marea majoritate a acestora vor avea lacătul pe ușă.
Reporter: Alexandra Uveghes ; Imagine: Matei Ghioc