Partidele, alianţele electorale, minorităţile naţionale sau independenţii sunt pe ultima sută de metri
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=BnXUQIfrKWc[/youtube]Până la 1 mai 2012, partidele, alianţele, candidaţii independenţi şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor trebuie să solicite acordarea timpilor de antenă de către conducerile posturilor de radio şi tv publice şi private. De asemenea, tot până la 1 mai, este şi termenul de depunere a candidaturilor în scris, în 4 exemplare. În 24 ore de la înregistrare, Biroul electoral de circumscripţie afişează candidaturile acceptate, iar contestaţiile sunt primite în cel mult 48 ore. Până pe 10 mai trebuie să fie organizată tragerea la sorţi pentru stabilirea numărului de ordine de pe buletinele de vot. Prin urmare, campania electorală începe cu 30 de zile înaintea datei desfăşurării alegerilor şi se încheie pe 9 iunie la ora 7.00. Votul începe pe 10 iunie la ora 7.00 şi se încheie la ora 21.00. La nivelul judeţului Constanţa, cu 7 zile înainte de termenul legal, Partidul Social Democrat „furniza” 56 dintre cei 64 de candidaţi pe care USL îi va avea la alegerile locale din Constanţa, în timp ce PNL avea opt pretendenţi la postul de primar. Primul pe listă este edilul şef al Constanţei, Radu Mazăre, urmat de Claudiu Tusac, tot de la PSD, care va candida pentru un nou mandat la primăria Mangalia. La Cernavodă, a fost validată candidatura Marianei Mircea, în timp ce la Eforie a fost desemnat, deloc surprinzător, Ion Brăiloiu. Tot pentru un nou mandat se la lupta şi edilul din Năvodari, Nicolae Matei, candidat unic USL pentru acest oraş. La Hârşova, primarul Tudor Nădrag, proaspăt plecat din rândurile democrat liberalilor se va regăsi pe 10 iunie pe listele PSD-ului. Pentru fotoliul din Lumina va candida Dumitru Chiru, la Agigea, Cristian Cârjaliu, iar la Bărăganu, Neague Titu, care a fost ales primar în urmă cu un an, după decesul edilului dinaintea lui. La Techirghiol a fost validat liberalul Adrian Stan, şi tot din partea PNL va candida, pentru Adamclisi, Dora Şerbănescu. Partidul Naţional Liberal va avea candidaţi şi la Comana, Istria, Limanu, Mereni, Mihai Viteazu şi Seimeni. La 23 August şi Peştera, candidaţii vor fi din partea social democraţilor, însă nu au încă stabiliţi. În alte şase localităţi, PSD şi PNL vor avea candidat propriu. Este vorba despre Medgidia, Băneasa, Ovidiu, Corbu, Poarta Albă şi Rasova. Lista a fosta validată în de Biroul Judeţan al PSD în cadrul unei şedinţe ce a avut loc în urmă cu o săpătmână. Și Partidul Poporului Dan Diaconescu şi-a anunţat candidatul la Primăria Constanţei. Este vorba despre avocatul constănţean Gheorghe Dinu, cel care a intrat în cursă si la alegerile prezidenţiale din 2004. Marian Vasiliev, cel propus iniţial la Primărie va fi candidatul pentru CJC, iar Gheorge Slabu se retrage din lupta de pe 10 iunie. De asemenea, Partidul Poporului Dan Diaconescu si-a stabilit candidaţii pentru toate primăriile din judeţ. După câteva luni bune de tăcere, filiala Constanţa a Partidului Ecologist Român revine în spaţiul public. Şi nu oricum, ci cu o listă aproape completă de candidaţi cu care ecologiştii speră să câştige alegerile locale din vară. Verzii de la malul mării recunosc că au intrat târziu în cursă, dar entuziasmul tinerilor din echipă şi al celor cu ceva mai multă exprienţă va compensa startul ratat. La primăria Constanţei va candida chiar preşedintele PER, Gheorghe Donţu, iar pentru Consiliului judeţean, intră în cursă avocatul Dumitru Bădrăgan. Şi pentru celelalte municipii din judeţ au fost desemnaţi candidaţi care nu sunt străini de spaţiul public. Printre aceștia se numără Mircea Pintilie, candidat la primăria Medgidia, Vasile Moldovanu, candidat la primăria Mangalia și Viorel Coman, candidat la primăria Cernavodă, Mihai Ştefan, candidat la Lumina și Cătălin Chivu, candidat la primăria Cobadin. La rândul său, filiala constănţeană a Partidului România Mare se pregăteşte de atac! Cu un procent satisfăcător în sondaje şi o femeie în persoane Cristinei Dincu, candidat la primăria Constanţa, membrii PRM sunt optimişti în ceea ce priveşte rezultatele alegerilor din iunie. Chiar dacă s-a înscris târziu în cursa electorală, conducerea partidului a pregătit deja principalele direcţii ale campaniei. Conform sondajelor furnizate de PRM, la nivelul municipiului Constanţa, partidul ar avea 9 la sută. O răsturnare de situație vine din partea lui Claudiu Iorga Palaz, care nu mai este prefectul Constanţei! Anunţul oficial a fost făcut pe 25 aprilie după ce cu o zi înainte, în cadrul şedinţei Executivului, s-a aprobat eliberarea lui din funcţie. Palaz şi-a depus demisia încă de pe data de 18 aprilie și nu ascunde faptul că a făcut această alegere pentru că intenţionează să candideze la alegerile locale din iunie pentru o altă funcţie…. Interimatul Prefecturii este asigurat de sub-prefectul Aidun Curt-Mola, urmând să fie desemnat un nou prefect. În acest moment, pe masa Guvernului se află propunerea de a o instala în această funcţie pe Aura Bozdoacă, sefa departamentului juridic din cadrul prefecturii. Singurul partid în care schimbările apar de pe o zi pe alta este PDL. Şi asta pentru că o parte din candidaţi a purtat negocieri cu alte formaţiuni şi până în ultimul moment listele par să fie incerte.
Redactor: Doina Sirbu / Cristina Plesca