Ovidiu Brăiloiu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la primăria Eforie din partea USL

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=ju8I9iSr65g[/youtube]Primarul oraşului Eforie, Ion Ovidiu Brăiloiu, şi-a depus candidatura pentru un nou mandat, având susţinerea consilierilor Uniunii Social-Liberale.

PSD şi PNL vor merge pe liste comune în Eforie, iar liberalii îl vor susţine pe actualul primar la alegerile locale din 10 iunie.

Ovidiu Brăiloiu a menţionat că una din priorităţi este deblocarea proiectelor în valoare de peste 300 de miliarde de lei, care au fost amânate în ultimii ani. Printre acestea se numără refacerea falezelor, amenajarea unui nou parc în Eforie Sud, construirea unui parc fotovoltaic, care să ofere energie electrică din surse regenerabile pentru toate instituţiile publice, construirea de noi locuinţe, reabilitarea termică a blocurilor, construirea unei grădiniţe şi extinderea Grupului Şcolar Carmen Sylva din Eforie Sud.

Reporter: Nicoleta Bujor ; Imagine: George Dima

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *