Noi tensiuni între Rusia și Belarus
Se adâncesc tensiunile dintre Rusia și Belarus! Kremlinul a dezminţit joi că ar încerca să destabilizeze Belarus, după arestarea în această ţară a 33 de ruşi, suspectaţi că ar fi combatanţi care pregătesc „acte de terorism” înaintea alegerilor prezidenţiale din 9 august.
„Există insinuări potrivit cărora unele organizaţii trimit oameni pentru a destabiliza situaţia în Belarus, este evident că nu poate fi cazul, Rusia şi Belarus sunt aliaţi, partenerii cei mai apropiaţi.”, a declarat Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al preşedinţiei ruse.
Potrivit lui Peskov, Minskul nu a transmis nicio informaţie referitoare la „activităţi ilegale care ar putea fi cauza arestării acestora”.
Belarus a anunţat miercuri arestarea în apropiere de Minsk a 32 de „combatanţi” din grupul paramilitar rus „Wagner”, considerat ca fiind apropiat Kremlinului, şi a unei a 33-a persoane în altă parte a ţării.
Peskov a confirmat că toţi sunt ruşi şi că alţi 200 sunt căutaţi de autorităţile belaruse.
Potrivit Minskului, aceşti bărbaţi sunt „suspectaţi de pregătirea unor acte de terorism” cu câteva zile înaintea unor alegeri prezidenţiale dificile pentru autoritarul preşedinte Aleksandr Lukaşenko. Liderul belarus a susținut o întâlnire de urgență a Consiliului de Securitate al țării în care a dezbătut problema celor 32 de combatanți ruși arestați. În timpul acestei reuniuni, președintele a solicitat contactarea imediată a părții ruse.
”Monitorizez reacția rușilor. Ei se justifică deja că noi i-am adus pe combatanți aici. În mod clar, trebuie să-și justifice cumva intențiile murdare. Prin urmare, aș dori să cer tuturor să fie cinstiți și onești în această situație. Dacă persoanele arestate sunt cetățeni ruși, atunci trebuie să contactăm imediat strcuturile relevante ale Federației Ruse, pentru a ne explica ce se întâmplă.”, a declarat Aleksandr Lukaşenko.
Aliate istoric, Moscova şi Minsk au relaţii tensionate de la sfârşitul anului 2019, şeful statului belarus acuzând Rusia că doreşte să-i reducă ţara la statutul de vasal şi să se amestece în scrutinul din 9 august în favoarea adversarilor săi.
În acest context, Belarus şi Ucraina au convenit să-şi întărească verificările la graniţă şi să-şi extindă cooperarea frontalieră. Această decizie are scopul să prevină orice tentativă de destabilizare a celor două ţări, subliniază Ministerul belarus al Afacerilor Externe într-un comunicat, în urma unei întâlniri cu ambasadorii Rusiei şi Ucrainei la Minsk.
La Kiev, Serviciul de Securitate al Ucrainei a anunţat că va iniţia procedura de extrădare a unor mercenari reţinuţi cu o zi în urmă în Belarus.
Combatanții arestați fac parte din aşa-numitul grup militar privat „Wagner” – cel mai cunoscut contractor militar din Rusia, finanţat de omul de afaceri Evgheni Prigojin, numit şi „bucătarul lui Putin” – iar un înalt responsabil din domeniul securităţii din Belarus a declarat că 14 dintre cei reţinuţi s-au aflat un timp în regiunea Donbas, din estul Ucrainei, unde trupele ucrainene luptă cu rebeli susţinuţi de Kremlin într-un conflict început în 2014.
Redactor: Mihaela Țânțaru