Nemulțumiri în farmacii
Farmaciștii spun că odată cu temperaturile extreme și cu viscolul, mașinile de aprovizionare au ajuns cu mari întârzieri în majoritatea localităților constănțene. Pacienţii însă nu au avut de suferit pentru că unităţile au stocuri de medicamente pentru cel puțin o săptămână. Cererea în perioada de ger a crescut, iar farmaciştii au fost nevoiţi să preia rolul doctorilor şi le-au oferit sfaturi celor care le-au trecut pragul cu răceli sezoniere.
Farmaciștii reclamă absența de pe rafturi a unor medicamente de import, care ajung în Romînia la preţuri mici şi apoi sunt revîndute în ţări care plătesc mai mult. Partea bună este că banii de la casa de asigurări de sănătate ajung în farmacii doar cu trei luni întârziere față de contractul semnat, și nu cu șase luni, cum ajungeau până de curând. Totuși, farmaciștii trebuie să își achite în această perioadă datoriile față de furnizori din propriile fonduri, lucru destul de dificil de pus în practică.
Reporter: Alexandra Uvegheș
[youtube_video id=”5SapCwo7TME”]