Mapamond (29.07.2016)
O explozie dintr-o cazarmă din Ucraina ce a avut loc când o rachetă era descărcată dintr-un vehicul s-a soldat cu moartea a trei persoane, inclusiv a unui emisar NATO, a anunţat grupul de apărare ucrainean . Deflagraţia a avut loc joi, a anunţat grupul, adăugând că sunt, de asemenea, persoane rănite.Reprezentantul NATO era un ucrainean care supraveghea dezmembrarea armelor moştenite din perioada sovietică, un program finanţat parţial de către Alianţa Nord-Atlantică.
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=cJJtpRtonaY[/youtube]
Şoferul unui camion de marfă înmatriculat în România a efectuat o manevră periculoasă pe o autostradă din Italia, strecurându-se printr-un pasaj situat între cele patru benzi de circulaţie după ce şi-a dat seama că a greşit drumul. „Când a ajuns în apropiere de autostrada şoferul a oprit vehiculul pe banda de urgenţă. Însă pentru că era presat de timp, a decis să se strecoare printr-un pasaj situat între benzile de circulaţie”, a declarat un poliţist. „Este un act care se pedepseşte conform Codului Penal, întrucât pune în pericol viaţa automobiliştilor”, a mai subliniat omul legii. Soferul a fost arestat imediat fiind acuzat că a pus în pericol siguranţa transportului, iar amenda poate atinge suma de 8.000 de euro. Şoferului i s-a retras permisul de conducere, iar vehiculul său nu va mai avea autorizaţia de a circula timp de trei luni.
Numeroşi părinţi din SUA au început să-şi boteze copiii cu numele unor personaje din renumitul joc Pokemon Go. Deocamdată, aceștia sunt selectivi şi nu aleg orice nume de pokemon pentru copiii lor. Dacă Roselia, Ash, Eevee sau Onyx sunt nume populare, celelalte momentan nu prezinta acelasi interes.”Părinţii caută mereu să se inspire din cultura pop pentru a le da nume interesante copiilor, iar în prezent nimic nu este mai la modă decât jocul Pokemon Go”, a declarat Linda Murray, redactor şef la Baby Center.The Telegraph a prezentat însă fanilor Pokemon Go lista completă cu numele monstruleţilor pentru a alege pe cel mai potrivit pentru micuti.