Manifest pentru viață
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=O7qZcMeYOUo[/youtube]Zeci de constănțeni s-au adunat astăzi în fața Catedralei Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța pentru a trage un semnal de alarmă asupra avortului. Totodată, participanţii la marş ai promovat dreptul la viață a copilului nenăscut și afirmarea valorilor vieții umane.
Din punct de vedere statistic, numărul avorturilor făcute în România între anii 1958 şi 2008 depăşeşte populaţia actuală a ţării. În 50 de ani, româncele au făcut peste 22 de milioane de întreruperi de sarcină. Astfel, susținătorii Mișcării Pro Vita din România, la care s-au alăturat și credincioși din Constanța, și-au dat întânire la Adunarea Publică numită Marșul pentru viață, pentru a manifesta împotriva avortului. Astfel, zeci de oameni au aprins câte o lumînare pentru iertarea păcatelor.
Scopul Adunării Publice îl constituie promovarea dreptului la viață a copilului nenăscut și afirmarea valorilor umane, în contextul sărbătorii creștine Buna Vestire – sărbătoarea femeii și a maicii.
Prin acest Marș pentru Viață, inițiatorii cer tuturor factorilor de decizie care reprezintă societatea: să ofere alternative la avort prin susținerea femeilor în dificultate, prin încurajarea economică a anatalității și prin încurajarea adopției. Se dorește informarea, prin campanii publice, asupra consecințelor efaste și dramatice ale avortului și utilizării metodelor de contracepție.
Efectul urmărit este acela de sensibilizare a cetățenilor, a întregii societăți civice asupra acestui fragel al vremurilor noastre, avortul, ne nașterea de prunci, îmbătrânirea și îmbolnăvirea fizică, psihică și duhovnicească a tuturor membrilor societății. După ce au realizat o cruce de lumânări în fața Catedralei, Adunarea a plecat în procesiune pe străzile Constanței. Marșul pentru Viață este organizat la nivel național, evenimente de acest tip având loc simultan în 18 orașe din țară.
Reporter: Nicoleta Bujor ; Imagine: George Dima