Mai mulți constănțeni vor rămâne mâine fără apă la robinete
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=63Swn0N6OfU[/youtube]Pentru executarea unor lucrări de sectorizare și monitorizare debit și presiune apă, din municipiul Constanța, SC RAJA SA va întrerupe furnizarea apei potabile joi, 19 aprilie 2012, în intervalul orar 08,30 – 18,00. Vor fi afectați toți consumatorii cuprinși în perimetrul delimitat de străzile Vârfu cu Dor – Democrației – Șoseaua din Vii – Cimitir Viile Noi, dar și abonații din zona delimitată de străzile Șoseaua din Vii – Ion Ursu – Vârfu cu Dor – Democrației.
Tot joi, pentru lucrările de igienizare și reabilitare a rezervoarelor de la Cota 20 Ovidiu, SC RAJA SA Constanța întrerupe furnizarea apei potabile în intervalul orar 08,00 – 20,00. Vor fi afectați consumatorii din localitățile Poiana și Oituz, dar și agenții de la intrarea în localitatea Mihail Kogălniceanu: Aeroportul Mihail Kogălniceanu, Dorna SA, Ferma Avicola Agrafood SRL și Hanul Cartali. Reprezentanții RAJA își cer scuze faţă de consumatorii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigură că vor face tot posibilul pentru ca lucrările să fie finalizate rapid, iar furnizărea apei potabile să se reia într-un timp cât mai scurt. Abonații afectaţi de lucrări sunt sfătuiți să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada anunțată.
Redactor: Nicoleta Bujor