Învățământ virtual
Dacă de multe ori studenții invocau faptul că nu au învățat pentru examene pentru că nu au găsit materialul didactic, de acum vor fi nevoiți să își găsească o altă motivație. Și asta pentru că din această lună, în universitatea ovidius din constanța va exista o bibliotecă virtuală, prin care tinerii vor avea acces la cărțile și revistele din toate bibliotecile lumii.
Ea va face parte din clădirea nouă construită în curtea de pe bulevardul Mamaia. Studenții vor avea acces, prin programele aferente, în orice bibliotecă virtuală din lume. Astfel, universitatea constănțeană intră în rândul celorlalte instituții de învățământ abonate la acest sistem. Cel mai dificil lucru din întregul proiect a fost dotarea cu echipamentele necesare. Nici investiția nu este de neglijat. În întreaga clădire au fost investite în jur de 10 milioane de lei. Numai pentru bibliotecă au fost alocate două milioane de lei, o sumă deloc de neglijat. Conducerea universității anunță că la noua bibliotecă vor avea acces toți studenții, dar și cadrele didactice, cărora este posibil să li se alăture și alte persoane, din exteriorul instituției de învățământ.
Reporter: Alexandra Uvegheș
[youtube_video id=”F7D9O5p9UgE”]