Începand cu aceasta vara, drumul din capitală spre mare ar putea dura mai puțin de două ore
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=lOSPbNW_y_0[/youtube]Începand cu aceasta vara, drumul din capitală spre mare ar putea dura mai puțin de două ore. După o iarnă dificilă care a dus la întîrzieri din partea constructorilor, în luna iulie va deveni funcţional un nou tronson de autostradă. Este vorba despre ruta Cernavodă – Medgidia, unde se va putea circula de la sfarșitul lunii iulie pe o singura banda.
Data de începere a lucrărilor a fost stabilită pentru 7 octombrie, presupunând trei luni de proiectare, după care, pe 5 ianuarie, trebuia demarată execuţia conform contractului. Deşi proiectul a debutat mai devreme, condiţiile meteo nefavorabile din această iarnă au dus, inevitabil, la întârzieri. Termenul de execuţie al proiectului pentru autostradă este de 12 luni. Ceea ce înseamnă că în mai puţin de un an, lucrările trebuie finalizate. În prezent, durata medie a călătoriei de la Bucureşti la Constanţa este de 2 ore şi 30 de minute. La finalul lucrărilor, aceasta este estimată la o oră şi 51 de minute.
Reporter: Cristina Plesca ; Imagine: Iulian Virlan