În vizorul presei străine

Postul CNN a anunţat că Adrian Năstase a fost condamnat luni la doi ani de închisoare cu executare, într-un proces de corupţie care a durat peste 1000 de zile şi în care au fost audiaţi 900 de martori. Totodată, jurnaliştii americani comentează că acesta este primul caz concret de condamnare pentru un premier român, de la căderea comunismului. Şi că „Trofeul calităţii” nu este primul caz de corupţie în care a fost implicat Năstase.

CNN a mai punctat că sentinţa în cazul Trofeul Calităţii a venit după două săptămâni de proteste neîntrerupte ale românilor care cer demisia guvernului, a preşedintelui şi organizarea de alegeri anticipate.

Cotidianul „Huffington Post” scrie la rândul său despre condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii”. Jurnaliştii americani au punctat şi faptul că alte patru persoane implicate în dosar au primit pedepse de şase ani de închisoare.

Huffington Post a publicat şi declaraţia preşedintelui Consiliului Naţional al PSD. Conform lui Năstase, acesta a fost un proces politic la cale de preşedintele Traian Băsescu care a vrut să se răzbune pe contracandidatul său din 2004, învins atunci în urma ceea ce social-democraţii au numit acum opt ani o fraudă de proporţii.  „Mii de români care, în ultimele două săptămâni, au demonstrat împotriva Guvernului spun că s-au săturat de corupţie şi de nivelul de trai scăzut datorat măsurilor de austeritate”, mai scriu jurnaliştii americani.

Şi postul Euronews informează despre sentinţa în cazul fostului premier român. Însă, spre deosebire de alte relatări din presa străină, tonul jurnaliştilor francezi este neutru. „Şef al Executivului între 2000 şi 2004, Adrian Năstase este acuzat că a deturnat 1,7 milioane de euro pentru campania electorală din 2004, când a candidat pentru Preşedinţie din partea PSD”, anunţă Euronews.

Redactor: Doina Sîrbu

[youtube_video id=”gcVVjzWeIv4″]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *