Împotriva drogurilor

Tinerilor le trebuie alternative pentru a rezista tentației și a nu cădea în patima consumului de alcool și mai ales de droguri. Tocmai pentru a-i ține ocupați și a-i determina să aibă alte activități, cei de la Centrul de prevenire antidrog organizează un concurs în care să îi implice.

Proiectul intitulat Mesajul meu antidrog se află la cea de-a noua ediție și a fost lansat la inițiativa agenției naționale antidrog. Concret, reprezintă o provocare pentru tineri, o modalitate de a-ți petrece timpul liber, în loc să cadă în patima consumului de alcool și a drogurilor. Concursul va cuprinde mai multe secțiuni, iar participanții vor proveni atât din mediul preuniversitar, cât și din cel universitar.

Concursul va debuta cu etapa pe școală, pentru ca apoi să urmeze cea pe județ și cea națională. Perticipanții se pot înscrie între 1 martie și 1 aprilie. Organizatorii se laudă cu colaborarea fructuoasă pe care au avut-o până acum cu instituțiile de învățământ constănțene. De altfel, la ediția trecută elevii liceului Mihai Eminescu au ocupat prima poziție pe țară. Premiile oferite tinerilor sunt electronice, accesorii, aparate foto și, bineînțeles, diplome.

Reporter:  Alexandra Uvegheș ; Imagine:  Cristi Caciauna

[youtube_video id=”79hCaO6K-f8″]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *