Fosta studentă de la Medicină, executată silit
Reprezentantii Directiei Generale a Finantelor Publice Arad au declarant ca au fost începute procedurile de executare silita a lui Carmen Bejan, pentru cheltuieli de judecata în urma unui proces derulat la Tribunalul Arad. Suma se ridica la 7.000 de lei. În acest caz este vorba despre procesul încheiat recent, prin care Bejan solicita instantei întreruperea executarii pedepsei pentru a naste în libertate si a-si creste copilul acasa pâna la vârsta de un an. Procedurile de executare silita sunt puse în aplicare de Administratia Finantelor Publice Ineu, oras în care îsi are domiciliul Carmen Bejan. Potrivit unor surse din cadrul Tribunalului Arad, chiar daca suma nu va fi acoperita în totalitate din bunurile fostei studente, familia acesteia nu poate fi executata silit în numele condamnatei. În vara anului 2009, cadavrul transat al unui barbat a fost gasit într-o masina aflata în fata unui camin studentesc din Timisoara. Sergiu Florea si Carmen Bejan, pe atunci în vârsta de 20 de ani si studenti la Universitatea de Medicina din Timisoara, au fost arestati în data de 2 august 2009. Cei doi au fost supusi unei expertize psihologice la Institutul de Medicina Legala „Mina Minovici”, care sa ateste daca au avut sau nu discernamânt în momentul în care au comis crima. În iunie 2011, instanta suprema i-a condamnat definitiv pe Carmen Bejan si Sergiu Florea la 20 de ani de închisoare cu executare. Atunci, instanta suprema a respins recursurile celor doi studenti, astfel ca acestia au ramas cu condamnarea primita la Curtea de Apel Timisoara. Ulterior, Carmen Bejan a depus o cerere de întrerupere a pedepsei cu închisoarea deoarece este însarcinata si voia sa nasca în libertate, însa Tribunalul Arad a respins solicitarea.
Redactor: Doina Sirbu