Experiența Rompetrol la Destiny Park – O șansă pentru copii de a descoperi lumea energiei într-un mod distractiv
Destiny Park, locul unde învățarea și joaca se întâlnesc, aduce o nouă și captivantă experiență pentru cei mici ,,Experiența Rompetrol’’. În cadrul acestei activități, copiii cu vârste între 3 și 14 ani sunt invitați să descopere și să experimenteze rolul existent într-o stație de energie Rompetrol.
Zona Rompetrol din cadrul parcului replică, în miniatură, structura reală a unei stații de energie existente care integrează brandul hei, un concept umbrelă cu linii distincte de servicii – hei coffee&gourmet pentru servire asistată cu preparate de tip restaurant și hei&coffee pentru produse de tip cafea, patiserie, sandwich-uri. Astfel, suprafața totală de 206 metri pătrați a zonei Rompetrol include o machetă a magazinului și a zonei gastro prezente în stațiile companiei, 4 pompe de alimentare, o pistă de carturi și o zonă verde.
Cei mici au oportunitatea de a testa în mod practic rolul de lucrător comercial și de a alimenta karturile care finalizează cursa pe pistă, trăind astfel o experiență interactivă și amuzantă.Ei vor afla informații utile despre tipurile de carburanți comercializați în stațiile Rompetrol și activitățile derulate de către angajații Rompetrol care, zi de zi, fac toate eforturile pentru o experiență cât mai plăcută în interacțiunea cu clienții companiei. Activitatea se desfășoară cu maxim 2 copii în același timp pentru a le oferi atenția și suportul necesar.
Durata experienței este de aproximativ 10 minute și pe durata acesteia copiii participanți primesc informații despre energie din partea animatorului Destiny Park care gestionează zona respectivă. Acesta le va povesti despre diferența dintre motorină și benzină, originile termenului Diesel, tipurile de motoare potrivite pentru fiecare tip de carburant, gazul petrol lichefiat și utilizările lui.
La finalul experienței, fiecare participant va fi recompensat cu 5 Magic Bani, pe care îi poate utiliza, după cum dorește, în cadrul activităților din Destiny Park. Astfel, copiii vor pleca acasă nu doar cu amintiri minunate și informații utile din lumea energiei dar și cu o recompensă pentru munca lor depusă în cadrul experienței Rompetrol.
Copiii sunt invitați să viziteze zona Rompetrol și să se bucure de experiența oferită în cadrul Destiny Park conform programului de funcționare al parcului afișat pe site-ul www.destinypark.ro.
Rompetrol Downstream este divizia de retail a Grupului KMG International în România. La finalul anului 2023, compania opera în România, o reţea de 1.325 de puncte de comercializare a carburanţilor, formată din staţiile proprii Rompetrol, Partener Rompetrol, dar şi staţii mobile – Rompetrol Express şi baze interne (rezervoare de 9 şi 20 metri cubi amplasate în incinta companiilor din diverse domenii de activitate – transporturi, construcţii, agricultură etc). În plus, compania operează la nivel national şi 6 depozite de carburanţi, circa 200 de staţii de încărcare auto cu gaz petrolier lichefiat (GPL) şi peste 7.000 de puncte de distribuţie butelii GPL/Rompetrol casnic. De asemenea, în 29 dintre stațiile deținute sunt active 77 de puncte de încărcare electrică, cu o capacitate cuprinsă între 50 kW și maxim 150 kW și există în curs un proiect cu finanțare europeană pentru a extinde numărul acestor puncte de încărcare.