Enciclopedia Britannica doar in format digital
Editura de enciclopedii Britannica a decis sa renunte la print definitiv. Encyclopaedia Britannica va fi disponibila de acum inainte exclusiv in format digital, astfel ca biblioteca uriasa de cunostinte va putea fi accesata doar pe suport digital sau online.
Dupa ce setul Encyclopaedia Britannica s-a vandut in numai 8.000 exemplare la ultima editie din 2010, compania a decis sa renunte complet la volumele imbracate in piele in favoarea formatului digital
Publicata pentru prima oara in urma cu 244 de ani intr-un set de trei volume, Encyclopaedia Britannica a crescut de-a lungul anilor pana la ultima editie de 32 volume, creata prin contributia a peste 4.000 de colaboratori.
Encyclopaedia Britannica este in continuare disponibila pe format DVD, dar si in editia Britannica Online sau sub forma unei aplicatii iOS pentru iPhone si iPad.