Dosarul vrăjitoarelor, partea a II-a
Farmecele vrăjitoarelor Melissa și Vanessa nu au avut efect asupra magistraților. Aceștia le-au prelungit mandatele de arestare emise în ianuarie. În afară de Melissa și Vanessa mai sunt arestați încă doi cămătari acuzați de înșelarea mai multor vedete din lumea mondenă. Celor patru le-au fost prelungite mandatele de arestare emise în luna ianuarie. Decizia, care poate fi atacată prin recurs, a fost luată de magistrații Tribunalului Ilfov. La aflarea veștii, vrăjitoarea Brăţara, mama unuia dintre cămătarii reținuți, a spus că va încerca pe toate căile să obţină eliberarea fiului său, pe care îl consideră nevinovat. Oana Zăvoranu, una dintre vedetele păcălite de Vanessa și Melissa a dat cu subsemnatul la Direcția Națională Anticorupție. Ea a fost chemată în calitate de martor, în cazul procurorului Max Bălăşescu, acuzat de luare de mită, același procuror care s-a ocupat de dosarul vrăjitoarelor. Bălăşescu este acuzat că ar fi cerut 300 de mii de euro de la concubinul Vanessei, pentru a fi mai blând cu cele două suspecte. Potrivit anchetatorilor, omul legii ar fi încasat o primă tranşă a sumei.
Redactor: Doina Sîrbu
[youtube_video id=”iA13EWRWu6g”]