Dosar penal pentru un Mini Cooper furat
Controalele polițiștilor vamali constănțeni, au dus la găsiea unei mașini furate, în stațiunea Olimp, folosită de firmă românească. Autoturismul marca Mini Cooper, a fost declarat furat de autorităţile din Italia.
În urma unei acțiuni specifice, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au identificat, joi, în stațiunea Olimp, un autoturism marca Mini Cooper. Mașina aparține unei firme românești, administrată de un constănțean.
Luat la întrebări, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul din România, neștiind că acesta este căutat de autorităţi. Autoturismul, în valoare aproximativ 4.200 de euro, a fost indisponibilizat de către polițiști de frontieră pentru continuarea cercetărilor. În același timp a fost demarată o anchetă în acest caz. Totodată, în urma unui controlul amănunţit asupra unui container sosit din China, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au descoperit 17.500 bucăţi suporţi metalici pentru plăcuţe de frână.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept al unuor produse identice cu o marcă înregistrată.
Redactor: Daniel Albu / Oana Jărloianu



