Depresia se accentuează, la început de an
Încrezători și cu speranță sau din contră, anxioși și neliniștiți- așa i-a găsit noul an pe cei mai mulți dintre oameni. Specialiștii spun că din cauza lipsei soarelui dar și a grijilor din ultima vreme, în această perioadă au mulți pacienți cu tulburări de tip anxios sau depresiv. Ei le recomandă oamenilor să fie optimiști, iar dacă nu își găsesc liniștea, să apeleze cu încredere la ajutorul terapeutului.
Noul an vine și cu noi griji. Este părerea oamenilor, care din cauza lipsurilor și-au pierdut speranța într-un an mai bun.
Alții, însă sunt optimiști.
Psihologii spun că la început de an crește numărul solicitărilor, în cabinete. Lunile de iarnă amplifică stările de depresie, din cauza lipsei soarelui. Iar factorilor naturali li se adaugă și grijile, stresul și situația incertă cauzată de pandemie.
Specialiștii spun că pentru a ne motiva în noul an, trebuie să stabilim niște obiective mici, realizabile, să ne înconjurăm de persoane dragi și să gândim pozitiv. Dacă, totuși, stările depresive se adâncesc, este recomandat ajutorul unui psihoterapeut.
Reporter: Roxana Dumitrică ; Imagine: George Dima