Convoiul cu ajutoare pentru Ucraina a plecat spre Suceava
Cel mai mare ajutor umanitar al Franţei pentru Ucraina, a plecat în această dimineață din Portul Constanța Sud Agigea spre Suceava. De acolo își va continua deplasarea spre Ucraina. Sunt mii de tone de donații umanitare: alimente, medicamente, vehicule de urgență și aparatură medicală pe care ucrainenii afectați de război le așteaptă. Pe tot parcursul drumului convoiul va fi escortat de un batalion de Securitate francez.
Batalionul este format din 34 de pompieri din formațiunile militare ale securității civile și doi marinari-pompieri. Convoiul care transportă în special vehicule de intervenție va ajunge astăzi până la Bacău, iar de acolo va pleca mai departe spre Suceava, mâine.
Ajutoarele constau în 15 mașini de pompieri, 20 de tone echipament de salvare, 25 tone de medicamente de urgență și de resuscitare și un vehicul medical dotat cu aparat mobil de examinare pe teren. Nava a adus și 60 de mii de rații alimentare, 13 tone de lapte, 48 tone de preparate lactate, materiale de construcție, prelate, cinci generatoare, și 200 de metri de poduri de urgență pentru reabilitarea rapidă a infrastructurilor civile ucrainene.
Donațiile vor fi trimise Serviciului Ucrainean de Urgență și Ministerului Ucrainean al Sănătății, urmând să fie distribuite inclusiv la Odesa.
Redactor: Cristina Niță