Contractul pentru elaborarea Studiului de fezabilitate pentru noua Maternitate de la Spitalul Județean Constanța a fost semnat de Consiliul Județean.
Obiectivul de investiție „Construire Corp nou – Departament «Sănătatea Mamei și Copilului», Spitalul Clinic Județean de Urgență «Sf. Apostol Andrei» Constanța“ prinde contur după ce Consiliul Județean Constanța a semnat contractul pentru elaborarea Studiului de fezabilitate, precum și pentru întocmirea documentațiilor necesare obținerii tuturor autorizațiilor. Conform reprezentanților CJC serviciile valoarea contractului este de aproape 130 de mii de lei, fără TVA, iar durata estimată totală a contractului este de 45 de zile. În noua clădire vor funcționa secțiile Pediatrie, Neonatologie, Chirurgie-Ortopedie Pediatrică și Obstetrică-Ginecologie. În total vor fi peste 360 de paturi. Finanțarea proiectului se va realiza fie din fonduri europene, sau de la bugetul de stat.
SURSA FOTO- facebook.com / Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Constanta