Carlos Santana va lansa un nou album
Carlos Santana va lansa pe 15 mai un nou album, intitulat „Shape Shifter”. Muzicianul, considerat a fi unul dintre cei mai talentaţi din lume, a anunţat că materialul discografic va fi în întregime instrumental. Chitaristul a explicat că unul dintre albumele următoare va fi un material discografic al grupului Santana. Celălalt va fi compus pentru familia sa, pentru noua lui soţie, Cindy Blackman şi pentru fratele său Jorge. Santana a subliniat că vrea să compună muzică pentru a onora caracterul sacru al familiei, însă trebuie doar să găsească un echilibru între sesiunile de înregistrări şi concertele de pe scenă. Și publicația Le Figaro scrie că Santana, unul dintre cei mai talentați muzicieni ai lumii, acordă un loc special în sufletul său pieselor muzicale lipsite de versuri. Artistul va lansa pe 15 mai un nou album, intitulat „Shape Shifter”, care va fi un material discografic în întregime instrumental.
Începând din 2 mai, Carlos Santana va susţine o serie de 45 de concerte pe scena teatrului House of Blues din Las Vegas, spunând că vrea să cânte cel puţin 50% din noul său album în timpul acestor spectacole. Născut în Mexic, autorul hiturilor din anii ’70 „Black Magic Woman” şi „Oye Como Va”, dar şi al unor piese mai recente devenite celebre – „Smooth/ Dame Tu Amor” şi „Maria Maria” -, a vândut peste 90 de milioane de albume de-a lungul unei cariere de peste 40 de ani. Carlos Santana, în vârstă de 64 de ani a câştigat zece premii Grammy, din care opt i-au fost decernate pentru albumul său „Supernatural” din 1999, extrem de bine primit şi de public.
Redactor: Doina Sirbu