Au reacționat după masacru
Gheorghe Vlădan este acuzat de omor calificat şi deosebit de grav şi de tentativă la această faptă. Marți seară, magistrații au dispus arestarea sa preventivă pentru 29 de zile. Furia lui Vlădan i-a îngrozit pe cei care s-au aflat în salonul în care a avut loc atacul armat. Răniții spun au trecut prin clipe de groază şi credeau că nu vor mai scăpa cu viaţă.
Angajatele salonului se tem acum că Gheorghe Vlădan ar putea fi eliberat şi s-ar putea răzbuna pe ele.
Managerului salonului, Adriana Mândreanu, spune că şi ea era una dintre persoanele vizate de Gheorghe Vlădan.
În urma masacrului de luni, din Dorobanți, șeful poliției Capitalei, Viorel Vasile a fost schimbat din funcție. Decizia a fost luată chiar de ministrul de Interne, Gabriel Berca. Acesta din urmă a anunțat că cel care va veni la conducere este Lucian Guran. Totodată, poliţiştii Secţiei 14 Bucureşti sunt cercetaţi disciplinar, întrucât Florina Vlădan a făcut plângere împotriva soţului său, pe 1 martie, precizând că acesta deţine armă de foc, care nu a fost soluţionată. Şi vecinii bărbatului au depus mai multe reclamaţii la Poliţie, din cauza comportamentului agresiv al acestuia. La rândul său, Cristian Tudor Popescu a făcut declarații dure în ceea ce privește atacul armat.
Gheorghe Vlădan a tras 11 gloanţe cu un pistol Glock de nouă milimetri cu încărcător de 19, ucigând-o pe soţia sa şi pe casiera de la coafor şi rănind alte şase persoane.
Redactor: Doina Sirbu