Au părăsit PDL
Demisii la nivel înalt! Senatorul PDL, Mircea Banias, a anunțat astăzi, că și-a dat demisia din partid și va trece la PC. Mai mult decât atât, după această veste, și senatorul PDL, Iulian Urban a anunțat că părăsește partidul. Puterea ar putea pierde astfel, majoritatea în Senat. Conform Regulamentului Camerei superioare, pentru a deţine majoritatea în Camera superioară sunt necesare 68 de voturi, în absenţa cărora nu pot fi votate legile. Din totalul de 137 de mandate, în prezent la Senat sunt ocupate 135, două posturi fiind vacante, astfel că majoritatea în Senat este de 68 de voturi. În acest moment, nici puterea, nici opoziţia nu deţin numărul suficient de mandate. Situația este cu atât mai complicate, cu cât, miercuri, senatorii Mircea Banias și Iulian Urban au anunțat că și-au depus demisiile din PDL. Dacă Banias a spus că se va alătura Partidului Conservator, Urban zice că va activa ca și independent. Totuşi, actuala putere ar putea beneficia în continuare de votul lui Mircea Geoană, devenit senator independent după excluderea sa din Partidul Social Democrat. PSD, PNL şi PC au împreună 66 de senatori, după venirea lui Banias. La rândul său, senatorul social-democrat, Toni Greblă, spune că Puterea a pierdut majoritatea în Senat, nu mai au nici cvorum, iar Guvernul trebuie să-şi dea seama şi să se gândească la alegeri anticipate. Potrivit regulamentului Camerei superioare, Senatul adoptă legi, hotărâri, moţiuni şi alte acte cu caracter politic, în prezenţa majorităţii senatorilor.
Redactor: Doina Sîrbu
[youtube_video id=”1_pr2Qruo_k”]