Anonymous a lansat propriul sistem de operare

Grupul de activisti online Anonymous a lansat Anonymous OS, un sistem de operare bazat pe Linux (Ubuntu), pregatit pentru tot felul de activitati online mai putin legale.

Anonymous OS este bazat pe Ubuntu 11.10 si foloseste interfata desktop Mate, iar sistemul de operare pentru hackeri include si un numar mare de aplicatii preinstalate.

Motorul de cautare standard folosit de Anonymous OS este DuckDuckGo, site care asigura confidentialitatea celor care il folosesc. Anonymous promoveaza noul OS pe Tumblr, dar l-a lansat alaturi de un avertisment cu privire la consecintele legale pentru cei care ataca site-uri web.
Anonymous OS este dotat cu aplicatii speciale folosite de multi hackeri, de la ParolaPass Password Generator si Find Host IP la Wireshark si Sql Poison.

Deoarece nu a fost creat de o sursa sigura, Anonymous OS poate fi vulnerabil atacurilor initiate de alti hackeri sau de autoritatile care lupta impotriva criminalitatii in mediul online.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *