Ajutor pentru sărmani
O zi însorită pentru nevoiașii din localitatea Corbu, care de dimineață au primit pachete cu alimente donate de reprezentanții Crucii Roșii. Oamenii spun că orice ajutor este binevenit, pentru că nu au de niciunele, iar în ultimul timp se descurcă din ce în ce mai greu. Dis de dimineață, voluntarii s-au stâns la sediul organizației, acolo unde s-au îmbrăcat bine și au pregătit pachetele. Apoi le-au încărcat în mașini și au pornit spre familiile nevoiașe din localitatea Corbu. Ajunși acolo, voluntarii s-au întâlnit cu unii dintre sărmani la Căminul cultural, acolo unde le-au împărțit pachetele. Oamenii spun că ajutorul este binevenit, mai ales că nu au de niciunele. Joi au fost ajutate 15 familii. Cei care au putut, au venit să-și ia singuri pachetele, pe când cei imobilizați la pat le-au așteptat acasă. În evidențele primăriei din Corbu mai sunt însă și alte persoane sărace. Acțiunea face parte din proiectul Banca de alimente, iar constănțenii pot dona alimente pentru nevoiași în coșurile special amenajate în interiorul unor hipermarketuri. În planurile celor de la Crucea Roșie mai figurează și alte localități ce urmează să fie vizitate.
Următoarea deplasare pentru livrarea alimentelor va avea loc sâmbătă, în localitatea Lumina.
Reporter: Alexandra Uveghes ; Imagine: Cristi Caciauna
[youtube_video id=”xiW_0QUEzsQ”]