A plouat cu amenzi în cadrul operațiunii “Blocada“

Polițiștii constănţeni au derulat în weekend razii de amploare în tot orașul, în cadrul operațiunii „Blocada“.

Obiectivele principale ale acţiunii au fost menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, a consumului și traficului de droguri sau alte substanțe interzise. Au fost legitimate aproximativ 1.050 de persoane, au fost verificate peste 650 de vehicule și 150 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, parcuri și piețe. De asemenea, 68 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 5 cu aparatul din dotare în vederea stabilirii indiciilor cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 80.000 de lei.