A intrat în Cartea Recordurilor
Andrei Roșu a alergat în ultimii doi ani la Polul Nord, la maratonul Australiei, la „Eurasia Marathon”, la „Antarctica Ice Marathon”, la Maratonul Sahara, la „Everest Marathon” și în curse din Noua Zeelandă și Brazilia. Românul a încheiat ultima cursă, cea din Brazilia, în 5 ore și 22 de minute. Acum, după ce a alergat șapte maratoane și șapte ultramaratoane pe șapte continente, Andrei Roșu a ajuns la performanța să intre în Cartea Recordurilor. Maratonistul român a parcurs cele 14 curse pe cele 7 continente în 582 de zile, față de 730 de zile cât era timpul impus de Guiness Book. În ciuda succesului său, Andrei Roșu nu se oprește aici. El spune că visează să ajună pe Everest și să parcurgă Africa pe bicicletă. De asemenea, vrea să navigheze în jurul lumii sau să survoleze Asia într-un balon.
Redactor: Doina Sirbu